Nu am mai fost in Basarabia de 10 ani. Da, de 10 ani. Asa a fost sa fie, desi Basarabia este undeva intr-un colt al inimii mele si nu de ieri, de azi. Evident, urmaresc desfasurarea evenimentelor din Republica Moldova, dar n-am mai fost fizic acolo de foarte multa vreme. Asa ca atunci cand Eugen Luchianiuc, patriarhul blogosferei moldovenesti m-a invitat sa ma alatur bloggerilor moldoveni pentru a vizita podgoriile moldave in cadrul proiectului “Redescopera Moldova”, imediat am zis da. Nu sunt cine stie ce consumator de vin (beau extrem de rar), asa ca nici connaiseur nu sunt, dar pentru Moldova, vinul are o dimensiune speciala.
Este unul din principalele produse de export ale unei tari sarace in resurse minerale si este unul din produsele de mare traditie, dealurile basarabene fiind inundate de podgorii din mosi-stramosi. In plus, de fiecare data cand am ajuns in Basarabia, mi-am dorit sa vizitez tunelurile subterane de la Cricova sau Milestii Mici, dar de fiecare data, nu am ajuns acolo… fie ca nu am avut timp, fie ca era vreo delegatie straina de rang inalt prin zona. Asa ca am plecat pe drumul vinului basarabean pentru a descoperi lumea vinului basarabean…
Cum am zis, nu sunt un mare consumator de vin. Dar de cand sunt invitat in calitate de blogger pe ici, pe colo, am ajuns sa vizitez destule podgorii. Am fost in Ungaria de Nord, in zona Eger si Tokay, la Bordeaux(culmea, cu doua zile inainte de a incepe Drumul Vinului de la Chisinau), intr-o podgorie tare exotica dinThailanda, dar si la Murfatlar. Ei bine, ma gandeam – intr-o tara destul de saraca cum este Republica Moldova, in ciuda traditiei si a importantei, oare cum or arata podgoriile. Literalmente, m-au dat pe spate, dar sa nu anticipez.
Am plecat spre Chisinau cu celebrul tren “Prietenia” (un nume prost ales), plecand seara din Bucuresti la 19:40, urmand sa ajung la Chisinau la ora 8:52 dimineata. Stiu, cu microbuzul (numit si “rutiera” in Moldova) e mai repede si mai ieftin, dar am preferat sa calatoresc peste noapte sa mai si dorm. Un drum cu vagon de clasa 1 (2 oameni in compartiment) costa vreo 200 lei romanesti pentru un dus. Nu e chiar ingrozitor. Si mai ales ai ocazia sa dormi intr-un compartiment cu un design aparte… retro rau (vezi poza J).
Am dormit destul de bine. Pe parcursul romanesc, trenul s-a scuturat destul de rau, dar am adormit. La Ungheni, am schimbat rotile, iar parcursul moldovenesc pana la Chisinau a fost incredibil de lin. Nu stiu care o fi motivul – sa fi fost linile mai bune, sa fi mers trenul mai incet. Nu stiu. Cert este ca insotitoarea de vagon de abea m-a sculat taman cand intram in Chisinau.
M-am dat jos intr-o gara frumoasa, unde modernul se imbina chiar armonios cu arhitectura garii vechi, o gara curata si ordonata… E drept, cam linistita pentru ca oricum nu trec prea multe trenuri, doar cateva pe zi, iar Chisinaul nu este nod feroviar, ci doar o statie pe magistrala Ungheni – Tighina. La peron, ma asteptaViorica, una din putinele bloggerite basarabene care are un blog de travel. Blogosfera din Moldova desi vioaie si implicate in multe proiecte nu este foarte nisata, asa cum e cea din Romania, iar Viorica iubeste calatoriile si scrie despre acestea. De altfel, a doua bloggerita de travel, Victoria scrie la un blog de travel in limba engleza prin care incearca sa promoveze Moldova in strainatate.
In fine, toata trupa formata din 12 bloggeri era deja adunata, iar rutiera era gata – pavoazata ca la carte cu numele programului, cu sponsorii… Si in plus, fiind vorba de bloggeri, deci oameni care trebuie sa aibe acces rapid si de calitate la internet, era dotata cu un wifi mobil, vital pentru mine care eram in roaming, dar si pentru ceilalti. Si pot spune ca wifi-ul mobil a functionat chiar foarte bine.
Nu am stat prea mult, am scos niste bani de la bancomatul BCR din gara (acolo nu plateam comision pentru ca am card BCR) si am plecat in lungul drum al vinului…. ne asteptau 1500 km de drum prost, peste 100 de soiuri de vin excelente si aproape 15 producatori de vin si coniac vizitati… un adevarat marathon.
Am inceput cu stelele vinurilor moldovenesti – Milestii Mici si Cricova. Sa spun sincer, pana sa merg pe Drumul Vinului, acestea erau podgoriile – magnet. De ele stiam de ani de zile, in plus unul din fostii mei sefi, francez de origine libaneza (deci un mega-connaiseur de produse viticole) spunea ca cea mai buna sampanie care a baut-o vreodata era sampania rosie de la Cricova… Si dupa ce a plecat din Romania, ajungand la biroul din Geneva, de fiecare data cand ajungeam acolo ii aduceam o sampanie rosie de Cricova. Mare mi-a fost uimirea cand colegii mei de calatorie strambau din nas cand venea vorba de Milestii Mici si Cricova. Cei doi mari producatori din proximitatea Chisinaului continua sa fie de stat si pare-se produsele lor sunt inferioare altora privati… de altfel auzisem de ceilalti doi mari producatori de vin privati – Chateau Vartely si Purcari. Ambii sunt prezenti pe piata din Romania, i-am vazut si in strainatate (am avut surpriza sa vad un Vartely care ma astepta in hotelul de 5 stele Le Meridien din Limassol, Cipru), Purcari chiar detine podgoria de la Ceptura.
Dar sa nu anticipam. Primul popas la Milestii Mici, practic, aproape o suburbia a Chisinaului… Curtea ne-a intampinat spectaculos cu niste sticle gigant din care parca se turna vin rosu si alb in niste pahare gigant. Chiar spectaculos ! Dar asta nu era nimic… dupa vreo 10 minute, ditamai microbuzul nostru intra intr-un tunel care parca nu se mai termina – de fapt sunt nu mai putin de 200 km de tuneluri, dar doar 55 – 60 km sunt folositi de producatorul de vin. Chiar si asa, este impresionant.. 55 km de tuneluri subpamantene pentru vin ! Legendele urbane spun ca unele tuneluri au si valoare strategica, ajungand chiar pana la Chisinau. Oricum, complexul acesta a fost construit initial ca o cariera de piatra si ulterior s-a transformat in vinarie. De altfel, Milestii Mici se mandresc cu un record Guiness greu de egalat… cea mai mare colectie de vin din lume !
Am luat-o pe diverse strazi cu nume de diverse soiuri de vin, niste adevarata sosele subterane (se intra relaxat poate chiar si cu autobuzul prin anumite parti), mult mai bine asfaltate decat cele de la lumina soarelui… am oprit in fata unei cascade, pe la niste intersectii, pentru ca intr-un final glorios sa ajungem in fata unei adevarate intrari ca un adevarat arc de triumf. Dupa acest arc, am intrat pe un coridor cu literalmente mii si mii de sticle de vin… aici se afla asa-numita “colectie de aur”, celebra colectie a Milestilor Mici cu peste 1,5 milioane sticle de vin ! Stanga, dreapta, se afla asa-numite “caze”, locasurile unde se tin vinuri pentru colectionari si nu numai… la un moment dat, citesc placate cu nume instalate pe langa caze… sunt mai ales nume de chinezi care prefera sa isi tina vinurile de zeci si zeci de ani, aici, in Milestii Mici, la mii de kilometri de casa la 80 metri sub nivelul solului !
La capatul tunelului plin cu sticle, ne intampina vreo patru butoaie gigant incastrate in perete. Cica din ele, trebuie sa ne curga vinul. Cineva se apleaca, incearca sa intoarca robinetul, cand… surpriza… o muzica populara rasuna de cealalta parte a butoiului … butoiul se intoarce brusc, si in spatele lui, bine ascuns apare zona de degustare… cu o trupa de cantareti, evident. Super scenariu ! Cat timp am fost acolo, poarta s-a mai deschis brusc de vreo doua ori, si de fiecare data, grupul venit a intrat in salile de degustare cu gura pana la urechi.
Ne-am asezat gospodareste si un specialist de-al casei ne-a trecut prin diversele soiuri. Cica cea mai veche sticla de aici ar fi din 1975 (Milestii Mici au fost deschisi in 1968), iar cea mai valoroasa poate fi achizitionata pentru vreo 1700 euro… Nici nu e chiar asa de mult. Cum ziceam, am trecut la degustare. A fost ceva Merlot din diversi ani, dar tinand cont ca in aceste zile de toamna basarabeana am degustat aproape 200 de soiuri, nu o sa le trec pe toate in revista… Doar pe cele cu adevarat speciala… iar soiul special de la Milestii Mici a fost vinul numit “Trandafirul Moldovei”… un vin tocmai din 1986. Si chiar si pentru un necunoscator ca mine, a fost un vin cu adevarat incredibil ! E drept, am facut si misto… posibil gustul venea de la mai mult strontiu (1986 a fost anul Cernobalului pentru cei care nu s-au prins), dar si asa… A fost un vin cu adevarat de nota 20 !
Pentru vizitare, ar trebui sa fiti un grup de minim 5 si exista, de asemenea, numeroase pachete de vizitare. Preturile incep de la 200 lei moldovenesti (48 lei romanesti) pentru o vizita de 4 ore. Daca vreti si o degustare de trei vinuri, pretul excursiei este de 250 lei moldovenesti (61 lei romanesti) pentru o vizita in timpul de lucru (9 – 17 de luni pana in vineri), ceva mai mult daca vizitezi in weekend sau dupa ora 17:00. Oricum, pentru rezervari si alte informatii, aruncati o privire aici.
Asa ca ne-am pus in rutiera si am taiat-o spre vecinii lor mai faimosi – spre Cricova. Ca si Milestii Mici, Cricova se afla la doi pasi de Chisinau si tot asa, Cricova este faimoasa pentru zecile de kilometri de tuneluri subterane. Fabrica de vin este mai tanara, a fost lansata imediat dupa ocupatia sovietica, in 1952. De fapt, primele experimente de a produce vin spumant si vin prin hrubele din Cricova au inceput de prin 1947 cand academicianul Petru Ungureanu a inceput sa experimenteze maturarea vinului prin hrubele de acolo. Cricova are bulevarde mai lungi decat Milestii Mici – circa 60 km spre deosebire de Milestii Mici, mai modesti cu doar 50 – 55 km, dar Cricova este mult mai faimoasa… a fost preferata liderulor sovietici de la Hrusciov la Gorbaciov care de cate ori se mai pogorau prin colonia lor basarabeana dadeau o fuga si pe la Cricova pentru un vin bun si o sampanie de clasa. De altfel, si aici, exista “caze” cu vinuri de colectie detinute de oameni cu bani… daca la Milestii Mici, sunt multi chinezi cu caze, aici sunt rusi intr-o proportie covarsitoare.
Dar sa nu anticipez. Pentru mine, Cricova inseamna in primul rand sampania rosie de Cricova. Inainte de a ajunge pentru prima oara la Chisinau, in 1997, auzisem ca vinurile moldovenesti sunt traznet, dar nu auzisem de nici o marca, sau regiune geografica. Am auzit insa de Cricova, primul brand moldovenesc de care am auzit (alaturi de ciocolata de la Bucuria) de la Claude Papas, director general la firma unde lucram, un francez de origine libaneza (deci mega-connaiseur) care in avionul de intoarcere de la Chisinau la Bucuresti mi-a spus-o textual “Sampania rosie de la Cricova este cea mai buna sampanie din lume. Nu am mai baut niciodata asa ceva”… si asta mi-a ramas in cap si de cate ori ma duceam cu treaba la Bruxelles si mai apoi Geneva, ma dadeam peste cap sa-i fac rost de o sampanie rosie de Cricova.
Asa ca nu pot sa nu neg ca principalul moment pe care il asteptam din acest Drum al Vinului a fost sa merg la Cricova. Ma rog, drumul spre fabrica de vin si sampanie (stiu, stiu, i se spune vin spumant, dar asta e, tot sampanie imi vine sa zic !) a fost cam accidentat, dar intr-un final am ajuns in fata unui turn ca de cetate. Eugen a vorbit cu cine trebuia, a venit si ghida, si din nou, ca si la Milestii Mici ne-am avantat in interiorul pamantului… evident, nu am strabatut cei 60 km de tuneluri viticole, dar si asa, orasul subteran Cricova este cu adevarat impresionat.
Dupa niste kilometri buni, ne-am oprit in fata unei porti si apoi, am intrat in imperiul sampaniei, a acelei sampanii cantate de maestrul Claude… O camera lunga, lunga cu mii de sticle de sampanii puse ca pe rastel… in fiecare zi, fiecare sticla este intoarsa cu cateva grade ca intr-un ceremonial pagan… dar care contribuie la producerea celei mai bune sampanii din lume.
Apoi ne-am urcat din nou in rutiera si am taiat-o pe soselele cu nume viticole… am gasit chiar si un Drumul Vinului, fix numele proiectului la care participam… Urmatorul stop, din nou, in zona cu colectii de vinuri rare. Se pare ca aceasta colectie a debutat in anii 50 cu colectia de vinuri ale lui Goring care a fost capturata de Armata Rosie si dusa spre pastrare in Basarabia… Ce e cert, astazi, sunt cred ca mai bine de 2 km de caze cu vinuri vechi si foarte vechi… Evident, de cate ori apare vreun oaspete cu staif, este plimbat la Cricova (e totusi, la vreo 15 – 20 km de Chisinau) si primeste cadou un numar de sticle… care desi sunt daruite oaspetelui, ele raman in custodie intr-o caza speciala din Cricova… asa am dat de caza lui Vladimir Putin (care acum zice ca vinul moldovenesc e prost si nu poate fi importat in Rusia, dar cand a fost la Chisinau, nu a mai fost prost sa primeasca mai bine de 100 de sticle de vin rar), de cea a Angelei Merkel, de cea a lui Jose Baroso, dar si de cea al lui Traian Basescu (mai mica decat celelalte doua – Voronin nu a fost asa de darnic, desi faptul ca Basescu a ciocnit un pahar de vin cu comunistul si anti-romanul sef de la Chisinau se pare ca i-a fost crucial in a fi reales). M-am uitat si pe numele celorlalti proprietari de caze… rusesti, rusesti, rusesti… a… si a unui roman… Irinel Popescu, proprietar la casa nr. 756. Mai numele mi-e cunoscut… Il cheama Irinel, dar nu e sulfa de Columbeanu… a, mi-am adus aminte… este chirurg, unul din eminentii chirurgi ai Romaniei, expert in transplante… Pai, sa se bucure de vinul de colectie de Cricova :).
Ei bine, am ajuns si in salile oficiale… Daca la Milestii Mici, intrarea a fost haioasa, la Cricova, totul este pompos si ceremonios, iar salile subterane pot fi confundate cu niste palate tariste teleportate de la Moscova sau St. Petersburg, pe undeva prin subteranele Basarabiei…! Absolut incredibile aceste sali… nu m-am putut abtine sa nu pozez incontinuu, de am ajuns sa raman ultimul (alaturi de Mia, totusi :)), pierdut prin orasul subteran… Pfuuai, sincer Milestii Mici si Cricova ar putea fi mandria turistica a oricarui oras din lume – Paris, New York sau Londra ! Sunt cu adevarat niste obiective turistice incredibile pentru care merita sa vi chiar si special de departe !
Partea de degustare s-a desfasurat imediat dupa masa in restaurantul de la Cricova… Si cum totul la Cricova trebuie sa fie subteran si cu mare staif, ei bine, nici restaurantul nu se lasa mai prejos… e undeva sub pamant si salile arata ca niste mici palate ! Si evident, pe langa cateva soiuri de vin, ar fi fost pacat de la Dumnezeu sa nu bagam si niste soiuri de sampanie !
Asa ca ne porniram de la cele doua mega-crame si o luaram spre nord, spre Orhei, unde urma sa si innoptam. Ei bine, nu am mers prea mult ca ne-am oprit la Romanesti. Ei bine, experienta de la Romanesti a fost cu adevarat deosebita… daca la Milestii Mici si Cricova, am vizitat niste locuri de valoare mondiala (si nu exagerez cu nimic), dar gazdele noastre au fost amabile, saritoare, informate, dar intr-un mod profesionist si putin detasat, apai, la Romanesti, desi cladirea principala unde am oprit initial era desprinsa din filmele cu colhoznici fruntasi, in schimb, oamenii care ne-au asteptat, ne-au intampinat ca pe rude, a aparut acea ospitalitate sincera si am simtit niste oameni care s-au dat literalmente peste cap pentru a ne arata cu ce se mandresc. Cumva a fost diferenta intre a ma duce si a vizita Muzeul Luvru si apoi sa ma duc in sat, la bunica…
La Romanesti, nu e loc de turism, aici se produc vin si coniac (sau divin cum i se spune in Moldova, dar o sa va povestesc mai incolo ce e divinul si cum a aparut), sunt podgorii si sunt niste oameni de nota 10. Ne-a intampinat feciorul patronului si mai intai ne-a dus sa vedem o priveliste pitoreasca … unde ne-am trezit cu o gramada de mere din livada proprie si apoi am urcat o sa de deal pentru a admira mandria celor din Romanesti – o combina de vie, o masina de strans strugurii care inlocuieste vreo 150 de lucratori… cica nu sunt decat vreo 2 in toata Moldova ! Incet, incet, mecanizarea trece si Prutul ;).
Am ajuns si in sala cu butoaie de unde am fost serviti direct cu ultima productie, cea mai proaspata, din 2013 (i se spune si tulburel datorita aspectului tulbure al vinului) si apoi am revenit in cladirea principala unde a inceput balul… Nu a venit nici un specialist, iar ritualul degustarii nu a fost deloc din acela pompos si stiintific, in schimb parca eram la o agapa prieteneasca… Mancarurile curgeau una dupa alta ca dintr-un sac fara fund (si apropos, o fi Moldova saraca, dar nicaieri, nici in ultima bomba din nu stiu ce sat nu am avut parte de mancare proasta, dimpotriva !) Iar la final, parca plecam din satul bunicii… ne impingeau tot soiul de bunatati in portbagaj… de la vin la fructe ! Ce am degustat ? Pai ce n-am degustat… vreo 14 soiuri de vin, ceva coniac vechi de 8 ani (ii zice Tsarski Standart), o sampanie si o visinata ca la tara… Prea bun, prea de la tara ;). Si ca si dincolo, sa subliniez “the best of” – e vorba de Ice Wine, un vin cu un miros si un gust extraordinar, facut cu ceva ingrediente secrete… dar un vin de povestit la nepoti ! Cum ziceam, la Romanesti, nimeni nu s-a gandit la turism, banii au fost bagati in podgorii si utilaje. Dar daca la un moment dat, proprietarii se vor gandi si la partea de turism vinicol (si Slava Domnului, ar fi loc), in mod cert faptul ca Romanovii au detinut aceste podgorii inainte de 1917 i-ar ajuta mult la marketing :).
Si am plecat spre Orhei unde am ajuns cam in amurg si unde ne mai astepta o tura de degustari, o vizita prin fabrica, dar si un pat binemeritat… am dormit la Chateau Vartely, unde fix langa fabrica, au fost construite niste vilute pline de sarm pentru cei care vor sa petreaca un weekend sau un sejur la doi pasi de sursa de vin :)… Vin si turism intotdeauna merg bine impreuna si in multe locuri din strainatate, am vazut locuri de cazare in podgorii – moda a ajuns si dincolo de Prut. Nu am prea multa experienta cu podgoriile din Romania, dar or fi astfel de pensiuni si la noi, dincoace de Prut ?
Sursa: http://www.svetlanasauciuc.ro/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu